Au trecut doi ani ....

              Au fost numiti ingeri , li s-a spus ca ar fi fost eroi , au fost vazuti ca niste satanisti , pletosi nenorociti , drogati , nemuritori , in timp ce erau ingropati . S-au compus cantece , poezii , au cazut guverne , s-au facut dosare , s-au scris mii de asticole , au curs si lacrimi , s-au depus flori , coroane , s-au rostit discursuri . Dar cate nu s-au spus si nu s-au facut in acesti doi ani de cand ei nu mai sunt . Atat de multe lucruri memorabile uitate imediat . S-au spus multe , pentru ca la vorbe nu ne intrece nimeni , dar nu s-a facut nimic , absolut nimic , ca intr-o zi un alt Colectiv sa nu mai existe .

    " Avem de toate " asa spunea atunci ministru Banicioiu , probabil se referea la bacterii , la infectii , pentru ca da , au avut de toate pe corpurile lor arse . Toate denumirile complicate de chestii care te ucid incet dar sigur . Bacterii , infectii , toate invizibile , la fel ca spitalele promise acum doi ani , la fel ca solutiile propuse imediat dupa , sau in timp ce . In timp ce ei mureau , in tara , afara , prin spitale sau in amintiri .

  " In sfarsit am guvernul meu " , imediat dupa Colectiv presedintele Johannis ranjea fericit , avea guvern nou , tehnocrat . Coruptia ucide , asa s-a spus , stiam asta deja , coruptia ucide cand nu ai bani de dat prin spitale , ucide cand medicii pleca pentru ca niste domni au multe amante si o sotie cu multi amanti . Coruptia ucide cand se minte ca avem de toate , ucide peste tot , nu dar in Colectiv .

  |" Vom construi cate un mare spital in fiecare regiune a tari " , asa spunea Dragnea si baietii aia cu trandafir in piept si coruptie in sange il aplaudau voios . A trecut un an de atunci , nici hartia de la acele promisiuni nu se mai pastreaza . Probabil s-au sters de coruptie la gura.. Pentru fiecare politician Colectiv a insemnat un bun prilej de a promite si de a fura alti bani . Pentru ei , pentru cei morti , pentru cei raniti , pentru rude , iubiti , iubite , parinti , chiar oameni obisnuiti , Colectiv e o tragedie , tragedie ce nu are de a face cu eroismul , cu lupta impotriva coruptiei , ci cu anormalitatea acestei tari .

  Au trecut doi ani , n-au fost eroi , n-au fost ingeri , n-au fost satanisti . Au fost niste oameni care si-ar fi dorit sa traiasca , care si-ar fi dorit sa ajunga , cand le-a fost mai greu , intr-o tara cu spitale , ajutati de niste medici , de niste asistenti , de personal capabil sa i ajute sa traiasca . Nu a fost asa .
In doi ani nu s-a schimbat nimic , lumea isi aminteste de ei din an in an , atunci aflam ce stim deja , ca inca o tragedie e mereu posibila , ca alti tineri pot muri , pot ajunge subiect la stiri .

 Ei nu mai sunt , nu stiu daca ne privesc de sus , nu stiu daca noi avem nevoie de iertarea lor , un alt cliseu flosit prea des , nu stiu daca e nevoie de patetism si de cantece , desi pentru muzica au trait , de dragul ei au murit . Nu stiu prea multe , stiu ca , daca ar putea ar vrea un singur lucru ;  ca peste ani , cand o alta tragedie va urma ei sa aiba sansa de a fi salvati , de a nu muri ucisi de bacterii , de infectii , de politica promisiunilor desarte . Au trecut doi ani . Degeaba !

Am revenit .

            Am revenit ! Nu mai stiu cat timp a trecut , destul de mult , dar acum am revenit . Mi s-a spus mereu ca ar trebui sa scriu , posibil sa fie si o usoara chestie de politete aici , ca atunci cand vezi un copchil urat , nucos si plin de puchini , cu parinti urati , sau prosti , dar le zici " Vaaaai , ce frumusete ( chhh ) , sa mai faceti vreo trei " si vezi uimirea pe chipul lor , ca si cum ti ar spune " Ce om bun , uite ca i frumos si baietelul nostru " . Sau poate ca , toti cei care mi-au spus sa scriu , sa public ceva , au facut-o pentru a vedea daca am cititori . " Daca poate el , eu sigur pot mai mult " , e si asta o cauza . Sau , ca sa mi fac curaj , poate chiar scriu binisor , acceptabil .
           
          Intre mine si scris a existat mereu o dagoste de aia ciudata , ca un fel de amantlac , nu l poti parasi , stii ca nu aveti viitor impreuna , ca nu poti fi mai mult decat atat , amanti aventurieri . Si totusi continuii nebunia . E fara vindecare , fara acte , doar cu ceva compromisuri , puncte de suspensie , si frustrare . Am revenit , azi , in prima duminica de toamna autentica , azi cand e asa , ceva intre Bacovia si Alecsandrii , trecand si prin Paunescu , poate si prin Dinescu , sau naiba mai stie ce poeti ciudati si romantici .

       Duminicile astea , somnoroase , lenese , plicticoase , imi amintesc de acele zile de sarbatoare din copilarie in care toamna insemna frig , ceata , prajituri coapte in rola , si gutui . A da , era sa uit , si de acea fericire naiva pe care doar ea , copilaria ti o poate oferi . Dumincile de atunci insemnau gutui , cu mirosul lor adormitor si plin de liniste , cu acel galben care , pe bune , chiar lumina camera noastra cu ferestre spre apus , in care este lumina , dar toamna , cand e ceata , ploaie , ziua scurta , si curentul mai pica , era intuneric . Ei bine , atunci ele , gutuile astea , imi erau pentru mine reper al luminii . Puse acolo , pe geam , la capul meu , gutuile imi ofereau siguranta ca , dupa toamna asta de care pana si frunzele copacilor fug , o sa vina iarna . Alba , frumoasa , vijelioasa , plina de povesti si de caldura , in casa . Si ele , gutuile de toamna , aveau sa se transforme in dulceata , pe care , copchilul mic si mucos de atunci , o manca crezand in fericire eterna , in povesti citite dintr-o carte fara coperti , privind pe geam la copii care se dau cu sania pe drum .

   E mijloc de toamna , frunzele au fugit de pe copaci , mai sunt acolo vreo doua pe care vantul se chinuie sa le puna jos , ca un fel de covor ros-galben intins pentru iarna . Ma uit pe geam , scriu . Am revenit , nu stiu de ce , nu stiu pentru cat timp ..Si imi lipsesc gutuile si copilaria .