Pe campurile Flandrei

          11 Noiembrie 1918 , intr-un vagon al unui tren militar francez , in padurea Compiegne , la aproximativ 80 km de Paris , puterile Antantei si Imperiul German semnau armistitiul care , dupa patru ani jumatate de razboi , aducea pacea in Europa . Razboiul se terminase , Europa era distrunsa , iar 30 milioane de soldati si civili nu mai erau printre noi .

  John McCrae , probabil nu ati auzit prea multi acest nume , dar de acest personaj se leaga o frumoasa initiativa care a fost initiata , la inceput , in tarile din Commonwealth , pentru ca apoi , in ultimii ani , sa devina una la nivel European . In aceasta zi , in semn de respect si de amintire pentru eroii cazuti in Marele razboi , se poarta o floare de mac sau de bujor la butoniera . Si cei care v-ati uitat azi la stiri ati sesizat acest lucru cu siguranta . 
 Sa revenim insa la John McCrae , locotenent in cadrul armatei Canadiene , medic militar mai exact . In mai 1915 acesta era , impreuna cu alte divizii ale armatei Canadiene , in apropiere de Ypres , pe teritoriul Flamand al Belgiei , locul unde s-a cnsumat unul dintre multele maceluri ale Primului razboi mondial . 

   Locotenentul McCrae nu a ramas in istorie prin fapte de arme , probabil ca a salvat multe vieti , ca medic militar , probabil ca a si luptat alaturi de camarazii sai , nu a fost insa ranit si nici nu a avut parte de o moarte eroica . A murit in ianuarie 1918 de pneumonie si de subnutritie , soarta comuna a soldatilor acelor timpuri , fie ca erau francezi , canadieni , romani , rusi sau germani . A ramas in memoria comuna pentru o poezie , poate cea mai celebra si dramatica poezie scrisa in transeele Marelui razboi ; " In Flandra fields - Pe campurile Flandrei " 

  Era dimineata zile de 3 Mai 1915 , soldatii , mii , sute , cine i mai numara , francezi , belgieni , canadieni , germani , copii tineri , zaceau intinsi in sange si noroi pe campurile de la Ypres . In jurul lor , maci , bujori si soare ... Florile cresteau pentru toti deopotriva , pentru acei tineri soldati morti in numele unui ideeal pe care nu au mai ajuns sa-l traiasca sau sa-l inteleaga ... Pe campurile Flandrei intre 22 aprilie si 25 mai 1915 , au murit peste 150 000 de soldati . Dupa razboi in amintirea lor , in amintirea acelor zile se poarta , in fiecare zi de 11 Noiembrie , flori de maci sau de bujor ca simbol al tineretii , al mortii , al puritatii . 

"

In Flanders fields the poppies blow

Between the crosses, row on row,

    That mark our place; and in the sky

    The larks, still bravely singing, fly

Scarce heard amid the guns below.

We are the Dead. Short days ago

We lived, felt dawn, saw sunset glow,

    Loved and were loved, and now we lie,

        In Flanders fields.

Take up our quarrel with the foe:

To you from failing hands we throw

    The torch; be yours to hold it high.

    If ye break faith with us who die

We shall not sleep, though poppies grow

        In Flanders fields. " 

" Vara, în Flandra, maci roşii precum focul

Printre mii de cruci obrazul îşi întorcu-l,
Veghindu-ne somnul greu, de plumb, sub glie;
Deşi pe cer vesel cântă-o ciocârlie,
Sub bombe n-o auzim, n-avem norocul.

Suntem cei Morţi. Mai ieri, nu sosise-încă sorocul.
Vedeam soarele-n zori, înflorind ca siminocul;
Iubeam, eram iubiţi – azi în lut ne-am găsit locul
Pe câmpurile Flandrei.

Preia tu lupta noastră, dar nu şi nenorocul:
Căzând, spre tine noi aruncăm zălogul
Luminii, torţa-i la tine-acum, păstrează-o vie.
Rămâi sub jurământ cu noi, altfel în vecie
Nu vom avea somn – cât maci ne-or scrie epilogul
Pe câmpurile Flandrei. " 

Au trecut doi ani ....

              Au fost numiti ingeri , li s-a spus ca ar fi fost eroi , au fost vazuti ca niste satanisti , pletosi nenorociti , drogati , nemuritori , in timp ce erau ingropati . S-au compus cantece , poezii , au cazut guverne , s-au facut dosare , s-au scris mii de asticole , au curs si lacrimi , s-au depus flori , coroane , s-au rostit discursuri . Dar cate nu s-au spus si nu s-au facut in acesti doi ani de cand ei nu mai sunt . Atat de multe lucruri memorabile uitate imediat . S-au spus multe , pentru ca la vorbe nu ne intrece nimeni , dar nu s-a facut nimic , absolut nimic , ca intr-o zi un alt Colectiv sa nu mai existe .

    " Avem de toate " asa spunea atunci ministru Banicioiu , probabil se referea la bacterii , la infectii , pentru ca da , au avut de toate pe corpurile lor arse . Toate denumirile complicate de chestii care te ucid incet dar sigur . Bacterii , infectii , toate invizibile , la fel ca spitalele promise acum doi ani , la fel ca solutiile propuse imediat dupa , sau in timp ce . In timp ce ei mureau , in tara , afara , prin spitale sau in amintiri .

  " In sfarsit am guvernul meu " , imediat dupa Colectiv presedintele Johannis ranjea fericit , avea guvern nou , tehnocrat . Coruptia ucide , asa s-a spus , stiam asta deja , coruptia ucide cand nu ai bani de dat prin spitale , ucide cand medicii pleca pentru ca niste domni au multe amante si o sotie cu multi amanti . Coruptia ucide cand se minte ca avem de toate , ucide peste tot , nu dar in Colectiv .

  |" Vom construi cate un mare spital in fiecare regiune a tari " , asa spunea Dragnea si baietii aia cu trandafir in piept si coruptie in sange il aplaudau voios . A trecut un an de atunci , nici hartia de la acele promisiuni nu se mai pastreaza . Probabil s-au sters de coruptie la gura.. Pentru fiecare politician Colectiv a insemnat un bun prilej de a promite si de a fura alti bani . Pentru ei , pentru cei morti , pentru cei raniti , pentru rude , iubiti , iubite , parinti , chiar oameni obisnuiti , Colectiv e o tragedie , tragedie ce nu are de a face cu eroismul , cu lupta impotriva coruptiei , ci cu anormalitatea acestei tari .

  Au trecut doi ani , n-au fost eroi , n-au fost ingeri , n-au fost satanisti . Au fost niste oameni care si-ar fi dorit sa traiasca , care si-ar fi dorit sa ajunga , cand le-a fost mai greu , intr-o tara cu spitale , ajutati de niste medici , de niste asistenti , de personal capabil sa i ajute sa traiasca . Nu a fost asa .
In doi ani nu s-a schimbat nimic , lumea isi aminteste de ei din an in an , atunci aflam ce stim deja , ca inca o tragedie e mereu posibila , ca alti tineri pot muri , pot ajunge subiect la stiri .

 Ei nu mai sunt , nu stiu daca ne privesc de sus , nu stiu daca noi avem nevoie de iertarea lor , un alt cliseu flosit prea des , nu stiu daca e nevoie de patetism si de cantece , desi pentru muzica au trait , de dragul ei au murit . Nu stiu prea multe , stiu ca , daca ar putea ar vrea un singur lucru ;  ca peste ani , cand o alta tragedie va urma ei sa aiba sansa de a fi salvati , de a nu muri ucisi de bacterii , de infectii , de politica promisiunilor desarte . Au trecut doi ani . Degeaba !

Am revenit .

            Am revenit ! Nu mai stiu cat timp a trecut , destul de mult , dar acum am revenit . Mi s-a spus mereu ca ar trebui sa scriu , posibil sa fie si o usoara chestie de politete aici , ca atunci cand vezi un copchil urat , nucos si plin de puchini , cu parinti urati , sau prosti , dar le zici " Vaaaai , ce frumusete ( chhh ) , sa mai faceti vreo trei " si vezi uimirea pe chipul lor , ca si cum ti ar spune " Ce om bun , uite ca i frumos si baietelul nostru " . Sau poate ca , toti cei care mi-au spus sa scriu , sa public ceva , au facut-o pentru a vedea daca am cititori . " Daca poate el , eu sigur pot mai mult " , e si asta o cauza . Sau , ca sa mi fac curaj , poate chiar scriu binisor , acceptabil .
           
          Intre mine si scris a existat mereu o dagoste de aia ciudata , ca un fel de amantlac , nu l poti parasi , stii ca nu aveti viitor impreuna , ca nu poti fi mai mult decat atat , amanti aventurieri . Si totusi continuii nebunia . E fara vindecare , fara acte , doar cu ceva compromisuri , puncte de suspensie , si frustrare . Am revenit , azi , in prima duminica de toamna autentica , azi cand e asa , ceva intre Bacovia si Alecsandrii , trecand si prin Paunescu , poate si prin Dinescu , sau naiba mai stie ce poeti ciudati si romantici .

       Duminicile astea , somnoroase , lenese , plicticoase , imi amintesc de acele zile de sarbatoare din copilarie in care toamna insemna frig , ceata , prajituri coapte in rola , si gutui . A da , era sa uit , si de acea fericire naiva pe care doar ea , copilaria ti o poate oferi . Dumincile de atunci insemnau gutui , cu mirosul lor adormitor si plin de liniste , cu acel galben care , pe bune , chiar lumina camera noastra cu ferestre spre apus , in care este lumina , dar toamna , cand e ceata , ploaie , ziua scurta , si curentul mai pica , era intuneric . Ei bine , atunci ele , gutuile astea , imi erau pentru mine reper al luminii . Puse acolo , pe geam , la capul meu , gutuile imi ofereau siguranta ca , dupa toamna asta de care pana si frunzele copacilor fug , o sa vina iarna . Alba , frumoasa , vijelioasa , plina de povesti si de caldura , in casa . Si ele , gutuile de toamna , aveau sa se transforme in dulceata , pe care , copchilul mic si mucos de atunci , o manca crezand in fericire eterna , in povesti citite dintr-o carte fara coperti , privind pe geam la copii care se dau cu sania pe drum .

   E mijloc de toamna , frunzele au fugit de pe copaci , mai sunt acolo vreo doua pe care vantul se chinuie sa le puna jos , ca un fel de covor ros-galben intins pentru iarna . Ma uit pe geam , scriu . Am revenit , nu stiu de ce , nu stiu pentru cat timp ..Si imi lipsesc gutuile si copilaria .