Imi trag langa mine tastatura , firul se agata de cate ceva , se incolaceste de piciorul mesei, sau de vreun caiet . E ca un semn , sa nu incep ce vreau sa incep . Dar n-am crezut niciodata in semne , in ghicit viitorul , in zat de cafea sau in popa de caro . Tastatura ajunge pe masa , in fata mea si incep sa scriu . Nu prea stiu despre ce sa scriu si noroc ca exista tasta cu sageata spre stanga - e tasta magica care sterge tot ce nu am chef sa apara . E un truc ieftin pe care-l folosesc pentru mine, cred ca sterge ce nu vreau sa spun. O face, dar alte propozitii ies la rand si ce-i menit sa se scrie , se scrie .
Nu am idee despre ce sa scriu . Despre trecut ? El , trecutul , se imparte in multe perioade , in multe vieti , as zice, desi stiu ca nu-i corect . Despre trecutul in care si acum , uneori , persista mirosul de formol , lumina intunecata a ledurilor de pe culoare , zgomotul acela ascutit , pe care nu-l pot descrie dar care, uneori, inca il mai aud , ca un semn ca s-a intamplat . Despre trecut, plin de altfel de jucarii pentru altfel de copil, ? Sau tot despre un trecut , in care se simt alte arome, alte atingeri, vantul din parul tau, zambetul, glasul, povestile ..Clipele in care am fost fericit , la naiba , fara sa stiu ca sunt asa ...
Despre numele ei , al tau.. Despre noptile in care , la fel ca acum , scriam , dar fara fire ce se agata , tot ca un semn . Dar nici atunci nu credeam in semne... Mirosul de formol din copilarie, mana ta rece din alta viata , rasul tau , vantul, frica mea..Despre toate as scrie, dar totul e despre trecut . Si trecutul asa trebuie sa ramana , in alta viata , bun de amintit in noptile in care ninge , bate vantul si e frig. In noptile de iarna. Numai ca si iarna e tot asa, in trecut.
Sa scriu despre prezent ? "Ai talent" mi s-a spus. Poate, dar n-am prezent . Nu stiu ce-i ala. Poate cablul tastaturii , poate netul ce se tot incapataneaza sa pice, sau sa isi revina , ori zilele in care am impresia ca ...De fapt stiu, lumea se invarte, si uneori am senzatia ca asta fac si eu..Ca ma misc . Si poate nu-i o senzatie , poate chiar asa este. Si daca trecutul inseamna amintiri , prezentul inseamna revolta..Chiar si impotriva mea, anarhist fara cauza ce sunt... "Daca vrei sa schimbi scrie" , mi se spune . Si scriu. O fac in prezent , amintindu-mi de trecut ,cu gandul la viitor .
Desfac cordonul tastaturii ce se incalceste de fiecare data, nu cred in semne, nu cred in talentul meu , nu stiu daca sa cred in viitor. Dar scriu .Si o fac nu pentru ca un blog o sa mi schimbe viata, nici pentru ca asa m-as descarca. Nu sunt atat de " trasnet " incat sa ma descarc.. Ci pentru ca sant incapatanat ! Atat de incapatanat, incat am reusit sa transform mirosul de formol al copilariei, in parfumul atingerii tale.
1918, pe Muntele Sorica, undeva în zona Carpaţilor de curbură, cine mai știe exact locul?, e plin de soldaţi morţi, răniţi, cei care rămân în viaţă caută în raniţele celor care au trecut dincolo. Poate găsesc ceva de trimis acasă. Să ştie părinţii unde le-au rămas copiii. Într-o raniţă, o bucăţică de hârtie. Nu era o scrisoare către iubită sau părinţi… Era o poezie. Între o bătălie şi o moarte, soldaţii scriau poezii… Numele acelui soldat nu-l ştie nimeni, dar au rămas versurile sale… Către România, acel vis pe care el n-a mai apucat să-l trăiască…
